ȚI-AI RISIPIT
Ți-ai risipit ocaua cu dezastre,
Din întuneric spân, cu gust de moarte,
Mi-ai sărutat cu gura într-o parte,
Suflarea-urmă a iubirii noastre.
Ai smuls, flămând, fărâma de lumină,
Din ochii visători ascunși iertării,
Și-n găuri negre ale vindecării,
Ți-ai îndesat amarnic munți de vină.
Ești rodul surd al lipsei de cuvinte,
Când patima-ncleștărilor trupești,
Îți amintea frenetic cine ești,
Și-ți colora sălbatica sorginte.
Nu căuta odihnă printre astre,
Tu, râvnitoare de iubiri-insigne,
Și purtătoare de tristeți maligne,
Te-ai întețit, furtună cu dezastre.