ȚI-AI RISIPIT

Ți-ai risipit ocaua cu dezastre,

Din întuneric spân, cu gust de moarte,

Mi-ai sărutat cu gura într-o parte,

Suflarea-urmă a iubirii noastre.

Ai smuls, flămând, fărâma de lumină,

Din ochii visători ascunși iertării,

Și-n găuri negre ale vindecării,

Ți-ai îndesat amarnic munți de vină.

Ești rodul surd al lipsei de cuvinte,

Când patima-ncleștărilor trupești,

Îți amintea frenetic cine ești,

Și-ți colora sălbatica sorginte.

Nu căuta odihnă printre astre,

Tu, râvnitoare de iubiri-insigne,

Și purtătoare de tristeți maligne,

Te-ai întețit, furtună cu dezastre.