DRAGOSTE ÎN FÂN

Dragoș Bălan

1. Să mergem amândoi la strâns de fân
Şi soarele să ne lucească-n coasă
Din când în când în urmă să-ţi rămân
Ca să te văd aprinsă şi frumoasă
Pe fondul verde să te decupezi
Un fel de nimfă cu picioare brune
Şi-n patima magneticei amiezi
Eu să îmbrăţişez ce nu pot spune

R: Să mergem amândoi la strâns de fân
Şi soarele să ne lucească-n coasă
Din când în când în urmă să-ţi rămân
Ca să te văd aprinsă şi frumoasă

2. Acolo unde nu mai e cuvânt
Şi sângele începe brusc să fiarbă
Să cad asupra ta ca trunchiul frânt
Şi-n dragoste să ne-mbrăcăm în iarbă
Şi să miroşi a soare şi-a trifoi
Şi să te-ntorc în paza umbrei mele
Şi să simţim tot cerul peste noi
Şi gărgăriţe clinchetind pe piele

3. Şi leneşi scuturându-ne de fân
Să trăncănim un soi de amănunte
Din cele ce pe buze mai rămân
Când se arată ploaia dinspre munte
Şi să uităm de noi într-adevăr
De forma noastră peste clăi rămasă
Iar tu să-ţi aranjezi zburlitul păr
Privindu-te în luciul blând de coasă

 

©2020 by TRUPA CALEnDAR. Proudly created with Wix.com