IMNUL BUCEGILOR

Descriere:

Prima tentativă a acestui minunat cântec de munte a pâlpâit într-o tabără organizată de Gioni Baboş, iar refrenul începea chiar aşa „Când nea Gioni a dat un strigăt de chemare … ”, ulterior a trecut prim mâinile mai multor iubitori de munte, fiind agreată opinia că Axa – o montaniardă iubită şi iubitoare (Dumnezeu sa o odihneasca) ar fi dat forma finala imnului.

Versuri:

1.Dacă ai un dor ce te frământă
Nu căta că-i drum obositor
Hai, prietene cu min’ pe stâncă
Pe cărările Bucegilor
Pe cărări umblate doar de ciute
Sub aripa Caraimanului
Vei afla poveşti necunoscute
Spuse chiar de glasul muntelui


Refren:

Când Bucegii dau zvon de piatră şi izvoare
Oriunde-ai fi, răspunde la a lor chemare
Caraimanul, Coştila ascunsă sub un nor
Şi Morarul te vor primi la pieptul lor

2. Pe platou, la mare înălţime
Babele la sfat s-au adunat
Numai Baba Mare stă deoparte
Şi-şi pune-ntrebări neîncetat
Oare Sfinxul care tace-ntruna
Şi priveşte-n zări nepăsător
Se iubeşte-n taină cu Bătrâna
Sau le face curte Doamnelor


3. Jos in Peştera întunecoasă
Stă bătrânul schit uitat de ani
Aici doina-ţi pare mai duioasă
Îngânată de bătrâni ciobani
Stareţu-i bătrân cu barba-i albă
Adâncit în rugăciunea lui
Spune-ncet cu vocea lui domoală
Pravila străveche-a muntelui

4. Pe Morar în nopţi cu lună plină
Sau pe brânele Bucşoiului
Vin scăldate parca în lumină
Zânele din Valea Cerbului
Au pe cap cununi de campanulă
Şi în plete flori de colţ de-argint
Capre negre-n vârf de piatră sură
Străjuiesc în noapte locul sfânt

5. De la Vârful Omu hăt în zare
Dunărea albastră poţi s-o vezi
Piatra Craiului şi Piatra Mare
Făgăraşul cu-ale lui zăpezi
Hoinărind vreodata pe-o cărare
Daca-o cruce-n cale ai întâlnit
Nu uita să pui măcar o floare
Pentru cel ce muntele-a iubit

 
 

©2020 by TRUPA CALEnDAR. Proudly created with Wix.com